Fotografia

- Andrei, te rog foarte mult sa fii cuminte si sa ai grija de surioara ta, numai cateva minute pana ma intorc eu, a spus mama.
- Bine mamica, asa am sa fac.
- Te rog sa n-o lasi singura nici o clipa. Ne-am inteles?
Mama s-a imbracat deosebit de frumos si a plecat.
"Oare unde se duce?", s-a intrebat curios Andrei. "Ce ar fi sa vad unde merge?". Zis si facut. Tiptil, tiptil, a trecut strada si s-a apropiat de cladirea unde intrase mama. Prin crapatura usii a vazut-o cum discuta cu un domn, care scria ceva pe niste hartii, apoi au iesit in gradina. "Oare ce face acolo?" Andrei s-a catarat pe gardul de piatra care inconjura gradina. Noroc ca nu era inalt gardul si putea vedea bine ceea ce se petrecea. Barbatul acela a pus-o sa stea pe un scaun, a stat cateva clipe si apoi a dat sa plece. Iute ca o zvarluga, Andrei a fugit spre casa si pe cand a intrat mama respiratia ii era deja normala.
- Ai fost cuminte Andrei? Nu ai plecat nicaieri?
- Nu am fost nicaieri, mami! a spus Andrei mintind. Am avut mereu grija de surioara mea.
A doua zi, mama a primit un plic din care a scos cateva fotografii tare frumoase. Prvindu-le, mama in loc sa se bucure s-a intristat deosebit.
- Andrei, tu ai spus ieri ca n-ai fost niciunde, ca ai stat tot timpul cu surioara ta.
- Da mama, asa am facut.
- Atunci, vino aici si priveste.
In fotografia mamei inconjurata de florile gradinii, in spate, deasupra gardului de piatra, era chiar el, Andrei, cu ochii mirati cand o spiona pe mama in timp ce fusese la fotograf.
Minciuna are intotdeauna picioare scurte si momentul adevarului nu va fi usor pentru nimeni care in naivitatea copilareasca a lui Andrei mai cred ca pot scapa ochiului atotpatrunzator al lui Dumnezeu.

Unde dragoste nu e, nimic nu e

- Ma iubesti, mami? - a întrebat-o fiica ei cu gand ascuns.
- Sigur ca da, i-a răspuns mama.
- Dar nu mi-am facut inca ordine in camera! Deci n-ai sa ma certi, nu-i asa?
- Ba sigur ca am sa te cert, stii prea bine! - a murmurat mama.
- Dar tot ma mai iubesti, chiar daca ma certi? - a vrut sa stie micuta, iar in vocea ei mama a sesizat o nuanta de frica.
- Nu-mi place sa fii dezordonata, i-a explicat mama, dar te iubesc din toata inima! Fiica a sarit vesela in picioare.
Noi, oamenii, ne nastem cu dorul de a fi iubiti. Avem nevoie de dragoste, asa cum avem nevoie de aer ca sa respiram. Fara dragoste murim, ne asfixiem.
Cand Ii cerem lui Dumnezeu sa ne dea putin din dragostea Lui, se petrec minuni in noi insine si in altii, caci Dumnezeu nu face economie cand este vorba de dragostea Lui. Ea intra in inima noastră, ne schimba mintea si ne facem dispusi sa dam. Acest "totusi", acest "cu toate acestea" este ceea ce face ca aceasta dragoste sa fie divina. Desi noi, oamenii, ne-am răzvrătit impotriva Creatorului nostru, am vrut sa fim noi insine Dumnezeu si prin aceasta am intre El si noi un zid etern de despartire, Dumnezeu, in Fiul Sau, a fost gata sa mearga pe calea inimaginabila de grea a umilintei, calea crucii.
Aceasta dragoste, cea cu care El ne-a iubit intai, este ceea ce m-a convins de existenta Dumnezeului viu. Dragostea Lui sta la dispozitie - si putem sa facem risipa de ea. Este destula pentru noi insine si pentru toti cei pe care-i intalnim.

Cine-I curata lui Dumnezeu pantofii?

Un prieten ne-a povestit o istorie amuzanta care merita sa fie povestita mai departe.
- Am o fetita mica, ne-a relatat el... Fetita este la varsta in care copiii isi innebunesc parintii cu intrebari. Si efectiv poti sa ajungi sa cazi pe ganduri cand apar tot felul de intrebari interesante.
Nu demult, micuta a fost foarte preocupata sa-si ajute mama in gospodarie. In cele din urma, mama i-a zis:
- Acum poti sa cureti si pantofii lui tata!
Copilul nu a fost foarte entuziasmat de aceasta sarcina. Dar, ascultatoare, s-a pus pe treaba.
Un timp a avut preocupare. Se vedea pe ea ca isi framanta capul cu intrebari serioase. Si apoi...
Tata a intrat in camera. Dar inainte sa-si poata lauda fiica cea harnica, a fost uimit de intrebarea ei:
- Taticu, lui Dumnezeu cine ii curata de fapt pantofii? Tatal a ramas traznit. Nu a putut sa-si aminteasca daca vreun teolog a spus vreodata ceva legat de acest lucru. Da, nu-i venea in minte nici un verset biblic, care sa lamureasca cat de cat intrebarea.
Asa ca a spus numai:
- Ei bine, trebuie ca exista vreun inger care are aceasta sarcina, pe care o considera drept o mare onoare.
Si apoi tatal a fost fericit ca fiica a fost multumita cu acest raspuns.
Cateva zile mai tarziu, tatal a citit linistit din Noul Testament. Brusc, a sarit in picioare, a iesit fugind din camera si si-a strigat fetita.
Mama si copilul au venit speriate: - Ce s-a intamplat?!
- Nu demult m-ai intrebat, cine-i curata lui Dumnezeu pantofii, s-a adresat tatal catre copil. Acum, fii atenta, tocmai am citit in Biblie ca nici nu este vorba de asa ceva: aici scrie ca Dumnezeu ne curata noua pantofii.
Mama a dat din cap:
- Ce vorbesti! Dumnezeu ne curata noua pantofii?
- Da, a explicat tatal, ascultati! In Biblie scrie: "...Isus a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins..." Vedeti doar ca in Israel, spalatul picioarelor a fost tot una ca la noi curatatul pantofilor. Acum, ascultati mai departe! A citit toata intamplarea, asa cum o descrie apostolul Ioan in capitolul 13 al Evangheliei sale.
Mama si fiica au ascultat uimite. Si toti trei au inteles cat de mult s-a umilit Dumnezeul cel viu in Isus. "S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob..." spune Biblia intr-un alt loc. Si acest lucru merita adorarea noastra!